Dezvoltare individuală
Dezvoltarea individuală are loc la sediul fundaţiei. Programul de dezvoltare începe cu evaluarea stării celor cu dizabilitate. Relatat la aceasta trebuie definit un plan de timp individual. Scopul dezvoltării individuale este, ca cei cu dizabilitate mintală să primească ajutor pentru a se dezvolta. În oraşul nostru aceasta e singura şansă de acest fel pentru cei cu dizabilităţi şi părinţii lor. Într-o încăpere modernă, echipată corespunzător pedagogul special reuşeşte cu multă muncă şi răbdare, ca cei cu dizabilităţi să înveţe să vorbească şi să socotească.
Activitate pentru adulţii cu dizabilitate
Vin la noi pentru activitate adulţi tineri cu dizabilităţi. Nu numai din localitate ci şi din Lueta se adună la sediul fundaţiei. Întâlnirile, activităţile, artizanatul au făcut din participanţi o adevărată echipă. Programul celor 15 participanţi constanţi este redactat şi condus de pedagogul nostru special.
„Însoţitor"
Părinţii şi copiii lor cu dizabilităţi, care vin aici, aparţin unui grup de autoajutorare. „Însoţitor" este un grup de autoajutorare pentru minori cu dizabilităţi şi părinţii lor. La această întâlnire într-o ambianţă familială se iveşte ocazia împărtăşirii luptei şi greutăţilor pentru acceptarea copilului cu dizabilităţi. Teme permanente: dezvoltarea copiilor cu dizabilităţi şi integrarea conform posibilităţilor. Părinţii şi copiii se adună cu frecvenţă de o lună în două locaţii (la Vlăhiţa şi la Odorheiu Secuiesc).
Tabăra „Însoţitor"
Scopul taberei „Însoţitor" este ca familiile care cresc copii cu dizabilităţi (părinţii, fraţii şi cei cu dizabilitate) să se întâlnească, să asculte expuneri în domeniu, să împărtăşească experienţe, să se destindă.
Programul îngerul păzitor
Este o întâlnire între tineri cu dizabilităţi şi tineri sănătoşi, care este organizat de fundaţie în parteneriat cu Caritas şi Directoratul pentru Sport şi Tineret al Judeţului Harghita, din 2007. În cadrul Îngerului păzitor se adună la fiecare două luni, într-o după-masă marea echipă a Îngerului păzitor şi se simt bine împreună. Programul îşi schimbă locaţiile – Vlăhiţa, Căpâlniţa, Lueta, Odorheiu Secuiesc – şi temele – Bal de carnaval, Întâmpinarea primăverii, 1 Mai, Bal de culesul viei, Pregătiri de Crăciun. Programele Îngerul păzitor se desfăşoară în fiecare an cu mulţi participanţi şi o „culoare aparte" şi simţim din ce în ce mai tare profunzimea cântecului cântat la finalul fiecărei întâlniri: „suntem alături". Este cerinţă pentru întâlnire şi asta e dovedit şi de numere: la câte o întâlnire vin chiar şi 200 de participanţi.
Tabăra Îngerul păzitor
Tabăra Îngerul păzitor este punctul culminant al întâlnirilor anuale a persoanelor cu dizabilităţi din Vlăhiţa, Lueta şi Căpâlniţa. Grupul petrece o săptămână în Casa de Reabilitare Szent Gellért.
Transportul persoanelor cu dizabilităţi
Fundaţia asigură transportul copiilor cu dizabilităţi la şcoală, a tinerilor în scaun cu rotile la locul de muncă, la medic, la teatru, la diferite programe.
„Pot face asta şi având dizabilitate" – Instruirea pentru viaţă mai autonomă
Cu ajutorul Sistemului de Studii şi de Formare Profesională a Adulţilor Pro Educatione s-a putut începe instruirea persoanelor cu dizabilităţi. Durata formării profesionale este de 4 luni în total. Educarea se face în grupe, conform abilităţilor, în cinci teme diferite: horticultură, cusut, informatică (grafică), comunicaţii, artizanat. Am selectat persoanele cu dizabilităţi pentru diferite domenii conform abilităţilor şi interesului. Instruirea concepută de noi este singura lor şansă să înveţe meserie.
Zi de sport
În 2014 am organizat pentru a doua oară zi de sport pentru persoanele cu dizabilităţi. Sala de sport din Odorheiu Secuiesc a găzduit programul de o zi, unde mai mult de 130 de participanţi „fac sport".
Kinetoterapie
Din vara anului 2015 funcţionează programul nostru de reabilitare şi kinetoterapie. Kinetoterapeutul nostru aşteaptă într-o sală de sport echipată, cu programe de gimnastică adaptate persoanei pe cei care sosesc aici. Kinetoterapia de reabilitare e recomandată pentru probleme de coloană, pentru pacienţi cu accident vascular cerebral, etc.